Roboți mobili pentru intralogistică și producție

Un AMR navighează autonom pe baza senzorilor și a hărții de mediu, cu libertate mai mare de mișcare și capacitate superioară de adaptare atunci când apar obstacole, trafic mixt sau schimbări de context. Un AGV urmează, în mod obișnuit, un traseu virtual definit pe hartă și un set mai strict de reguli de deplasare, ceea ce îl face mai controlat și mai predictibil în aplicații repetitive. Unele AGV-uri moderne pot evita anumite obstacole, dar nu cu aceeași naturalețe și viteză de reacție ca un AMR. Alegerea între cele două se face după logica fluxului, variabilitatea traseelor, densitatea traficului, tipul de sarcină și modul de integrare în operare.

Alegerea depinde de aplicație, de nivelul de flexibilitate necesar, de modul de navigație acceptat în fabrică sau depozit și de constrângerile reale ale fluxului. În practică, selecția se face din proces, nu din eticheta AMR sau AGV.

Are sens atunci când există transport intern repetitiv, predictibil sau critic pentru ritmul operațional, iar automatizarea poate reduce variabilitatea și poate stabiliza fluxul.

Da, în funcție de proiect și de nivelul de automatizare dorit. Integrarea se definește după procesul operațional, nu doar după existența unui sistem software în companie.

Nu. Multe proiecte pot începe cu un flux clar și un număr redus de echipamente, apoi se extind după validarea operațională.

Prin analiza punctelor de preluare și predare, a sarcinii, a înălțimii, a formatului încărcăturii și a interfețelor existente în proces.

Siguranța definește felul în care robotul coexistă cu operatorii, echipamentele și traficul din jur. În practică, aceasta înseamnă configurarea zonelor de detecție ale scannerelor de siguranță, definirea regulilor de comportament la intersecții și în zone cu trafic mixt, stabilirea protocoalelor de oprire de urgență și validarea întregului sistem în condițiile reale de operare. Un proiect fără aceste elemente poate funcționa tehnic, dar nu poate fi pus în exploatare responsabil.